Reduceri!

Icoana Maica Domnului Mantuirea pacatosilor

21.00 lei

Icoana Maica Domnului Mantuirea pacatosilor are dimensiunile de:30x40cm.

Este o Icoană foarte venerată în spaţiul ortodox rus.

Numele Icoanei provine de la inscripţia de pe ea: „Eu sunt izbăvirea păcătoşilor, pe care Fiul meu mi i-a încredinţat, să-i ascult. Celor pe care am bucuria să-i aud la rugăciune, le voi mijloci bucuria veşnică”.Fiul o ţine pe Maică de două degete, cu ambele mâini. Gestul simbolizează încredinţarea Fiului Maicii şi, respectiv, încrederea pe care şi-o pun creştinii în mila Maicii Domnului.

De aceea, se crede că Icoana a fost inspirată de un vers de Acatist: „Bucură-te, Ceea ce ţii mâinile noastre la rugăciune către Dumnezeu”. Nu se cunoaşte perioada când a fost realizată prima Icoană „Mântuirea păcătoşilor”. Una dintre acestea se află la mânăstirea Sfântul Nicolae – Odrino, din regiunea Orlov. Ea era aşezată într-un loc mai puţin important, în bisericuţa de lângă porţile mânăstirii, între alte două icoane vechi. Fiind cu pictura aproape ştearsă şi plină de praf, nu se putea citi nici măcar inscripţia de pe ea. Nu era băgată în seamă. Dar în anul 1843 mai multe persoane au visat simultan că acea Icoană trebuie cinstită, ca făcătoare de minuni.

 

8 în stoc

Descriere

Icoana Maica Domnului Mantuirea pacatosilor,icoana lipita pe pal vosit si cantuit.Icoana facatoare de mari minuni!

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Icoana Maica Domnului Mantuirea pacatosilor”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *